Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în pană de inspiraţie. Billie este o tânără frumoasa şi rebelă, cu un simţ al umorului neobişnuit. Dar mai e un amănunt: Billie este chiar eroina romanelor lui Tom. }ntr-o noapte, când el se afla pe buza prăpastiei, ea prinde viaţă. Şi îi aduce o veste tulburătoare: dacă el nu mai scrie, ea va muri. Astfel începe o călătorie halucinantă, în care Tom trebuie să-şi recapete inspiraţia, ca să poată salva viaţa femeii de care tocmai se îndrăgosteşte. Explozivă şi plină de umor, cu accente de comedie romantică şi thriller, Fata de hartie sfidează orice scenariu previzibil.
Tom şi Billie vin din lumi diferite, dar care se hrănesc una din alta. Cine va învinge în acest joc dur al seducţiei: realitatea sau ficţiunea?
,,Un roman ca un spectacol de magie. O pendulare delicată ca zborul unei păsări între real şi imaginar. Când ne aşteptam mai puţin, scriitorul ne strigă din oglindă, ca să ne amintească un lucru esenţial: viaţa este un roman.” Le Parisien
,,Cel mai bun roman al lui Guillaume Musso de până acum. O intrigă perfectă şi un final uluitor!” Le Figaro Littéraire
,,Dintre toate personajele pe care le-am creat, Billie este preferata mea. Îi simt atât de tare lipsa, după ce am terminat de scris romanul, încât s-ar putea spune că sunt îndrăgostit!” Guillaume Musso
A citit-o cineva? E interesantă?
De mult vroiam sa citesc cartea asta, dar nu am avut ocazia
Si mie mi-a atras atentia de ceva vreme, dar tot nu stiu ce sa zic: sa mi-o iau, sa nu mi-o iau?
Chiar ca nu stiu asta ma gandeam si eu
Telepatie!
descrierea imi place…….cred ca o sa mi-o iau si eu:D
Cartea e interesanta, sper s-o citesc curand.
vreau de mult tipmp sa citesc cartea asta, dar inca nu am apucat sa mi-o iau. cred ca merita citita:)
coperta imi place foarte mult
Da, coperta imi place si mie
Hehe
Am intrat azi intr-o librarie si mi-a sarit in ochi chiar aceasta carte 
Dar nu am stiut daca merita sau nu, asa ca m-am hotarat sa mai aman achizitionarea ei…
Cred ca o voi cumpara data viitoare cand mai ajung intr-o librarie
Asa sa faci! Sa-mi zici si mie cum a fost cand o citesti
De multe ori o mai vad pe bloguri si in librarii,iar titlul m-a atras de mult,dar nu stiu ce sa fac…
Nici eu…
Dar cred ca pana la urma mi-o iau, daca tot vad pareri bune despre ea…nu ma pot abtine
Aaaa, eu n-am vazut-o prin librarii si la cele onlone spune ca nu e pe stoc. Tu de unde vrei sa o cumperi?
Da, cumpara cartea. Eu o am si mi-a placut mult de tot. G are un stil de a scrie foarte frumos. Nu cred ca o sa te dezamageasca.
Mersi pentru parere. Atunci, sigur mi-o cumpar
Cat despre librariile online, ai dreptate, multi nu o au in stoc. Nu am observat pana acum
Dar am gasit 2 site-uri de unde o poti lua, daca vrei:
De pe Libris: http://www.libris.ro/literatura-universala/fata-de-hartie—guillaume-musso-ALL973-724-310-2–c7509–p366735.html
Sau de pe Dor de Carte, cu reducere: http://www.dordecarte.ro/FATA%20DE%20HARTIE/14684
Sper ca te-am ajutat
Da, eu o am, dar o vrea o prietena si nu stiam ce sa-i spun. Multumesc.
Ah. Cu placere
E superba cartea, suspansul este prezent, iar finalul te lasa cu gura cascata. Ar fi bine sa o cumperi sau sa o imprumuti
Gata, m-ai convins! Mi-o cumpar!
Imi pare rau ca nu am citit cartea..Pare foarte faina..Multi spun ca , carti de la Guilermo Musso sunt foarte interesante.
Da, si eu am vazut aceleasi pareri prin blogosfera si nu numai
Interesanta cartea , si coperta ceva ce nu am mai vazut pana aqm .
Eu nu am citit-o, dar pare extrem de interesanta si as fi dispus sa o fac cat mai repede.