Recenzie: Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis

 Când am aflat că revista Bravo va veni cu această carte la un preț mai mic, m-am bucurat, gândindu-mă “De ce nu?”. Mai ales că o colegă îmi spusese că ea o citise şi îi plăcuse foarte mult.

Şi îi dau dreptate! Cartea este foarte bună. Dar, să începem cu începutul: povestea, care este pe cât de simplă, pe atât de atent scrisă.  Shelby, o adolescentă, a ştiut dintotdeauna că luna plină are “efecte” magice asupra ei şi a celor din jurul său. Într-o seară cu lună plină, mama ei vitregă o prinde sărutându-se cu un coleg de clasă în faţa casei. Priscilla (sau Iepuraşul, cum îi spune tatăl lui Shelby :D), mama vitregă, nu o prea simpatizează pe Shelby, iar asta este ocazia perfectă pt. a o trimite pe Shelby undeva departe de casă. Din cauza acestui incident, Shelby ajunge într-o tabără de reeducare, Tabăra Semilunii. Dar zilele ei de “şedere” în tabără devin mult mai interesante când în scenă apare fermecătorul (Accent britanic? Wow! Cei care au citit cartea ştiu despre ce vorbesc.) Austin Bridges, fiul unui star rock. La puţin timp după ce se cunosc, Austin îi dezvăluie secretul lui: el este vârcolac, ca şi restul familiei sale, de altfel. În scurt timp, între cei doi se înfiripă o frumoasă poveste de dragoste. Dar ziua cu lună plină se apropie, la fel şi prima transformare involuntară  a lui Austin. V-am făcut curioşi? Ei bine, continuarea poveştii o veţi afla dacă veţi citi cartea.

Cartea este frumos scrisă, şi nu prezintă “goluri”. Pe tot parcursul poveştii, m-a ţinut cu sufletul la gură, iar autoarea nu s-a pierdut în detalii. M-am bucurat să regăsesc un limbaj “familiar”, fără multe formalităţi. Deşi unele cuvinte sunt repetate, nu este foarte deranjant. Cartea a fost chiar destul de amuzantă, ceea ce mi-a plăcut.

Un alt aspect care mi-a plăcut este faptul că pot spune despre Shelby că este curajoasă. În sfârşit, o eroină, despre care poat afirma acest lucru, chiar dacă nu se luptă cu balauri şi nu secătuieşte vampirii de puterile lor, tot mi-a dat impresia unei fete curajoase. În special, curajoasă în “problemele vieţii”.

Aş putea spune că latura mea romantică a fost destul de satisfăcută, chiar dacă Shelby m-a enervat puţin la un moment dat în această privinţă. Dar, totuşi, cum am spus, cărţii nu îi lipsesc “elementele romantice”.😀

Finalul m-a cam surprins şi m-a bucurat în acelaşi timp. Pot doar să vă spun că este un happy-ending frumos!

În concluzie, Nu plânge sub clar de lună este o carte pe care i-aş recomanda-o oricui mi-ar cere sfatul despre ce carte să citească.

                      My rating: 4.5/5

Citate Nu plânge sub clar de lună:

“- Deci, vrei să mergi? m-a întrebat Ariel. Adică, ştiu că-ţi place de el… te-am văzut aseară vorbind cu el în pădure.                                                                                                                                   M-am oprit pe cărare. Pentru o fracţiune de secundă, mi-a venit să-i spun lui Ariel despre minciuna nebunească pe care mi-o trântise Austin, dar mi-am adus aminte că-i promisesem să nu divulg nimănui secretul. Şi întotdeauna îmi ţineam cuvântul, chiar şi faţă de oamenii care inventau tot felul de chestii.                                                                                                                                             – Are mari probleme, am spus.                                                                                                             – A, şi tu nu?”

“Pârâciosul l-a dus pe domnul Winters, arătând cu mâna undeva în depărtare. O mulţime de copii au pornit în fugă de la locurile lor de lângă autocar, în ciuda faptului că domnul Winters le striga prin megafon să se întoarcă. Madam Chitară şi-a înhăţat instrumentul, încercând să le distragă celorlalţi atenţia cu o altă strofă din “Şuncă prăjită”. Totul era un dezastru.”

7 thoughts on “Recenzie: Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis

  1. Pingback: Decembrie la pachet! « Lost in a bookshelf

  2. eu mi-am cumparat-o de craciun impreuna cu revista bravo.nu am apucat inca sa o citesc, defapt am cateva carti pe care nu le-am citit din acest domeniu, desi imi placeau attat de mult cartile cu vampiri, acum e prea aglomerat asa ca am renuntat la a citii acest gen pentru o scurta perioada, pana mi se va face dor cu adevarat…da stiu cartea nu contine vampiri ci varcolaci, dar si de ei este plin, imi plac, dar nu acum, cartilefantastice sunt bune cand vreau saevadez acum ma amuz impreuna cu cei de la Chic ..nu stiu cum saude ce, dar am o pofta grozavade ei. Ps recenzia tae foartedraguta, poate voi reincepe domeniul fanteziei chiar cu aceasta carte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s