Rezumat:
Luce continuă să atragă pericolul ca un magnet. Cu Proscrișii pe urmele ei, Daniel îi găsește un refugiu la o școală de elită pentru nefilimi, numită Shoreline. Dar aventura nu se termină aici, căci mesagerii continuă să o bântuie și să o tulbure pe Luce, ea descoperind prin intermediul lor o mulțime de lucruri noi, pe care nu le bănuise până atunci. Iar când Luce începe să se gândească la sentimentele ei pentru optimistul și grijuliul Miles, întreaga lume a lui Luce începe să se prăbușească…
Părerea mea:
După ce am citit 20 de pagini din această carte, am „abandonat-o” pentru o altă carte. După un timp, am revenit la Rătăcire, dar când ajunsesem pe la mijlocul ei, am lăsat-o din nou în favoarea altei cărți.
Nu mi-a plăcut faptul că povestea a evoluat încet și m-a cam plictisit. Iar comportamentul lui Daniel m-a cam enervat. Voiam să le dau câte un pumn la personaje uneori 🙂 Și, ca la primul volum, Damnare, acțiunea adevărată a început de abia în ultimele zece pagini. Dar mi-a plăcut finalul; foarte neașteptat și interesant și m-a făcut să îmi schimb părerea despre al treilea volum al seriei, vrând acum să îl citesc cât mai repede, ca să aflu ce se va întâmpla.
În concluzie, cartea a fost OK, dar are multe neajunsuri și se putea mai bine.
My rating: 3/5 stars 
Citat Rătăcire:
„Mesagerul se mări, coborând la picioarele lui Luce ca un petic gros de stofă lăsat să cadă. Privind pe furiș, văzu o altă umbră mai mică, maronie, plutind deasupra celei mari, mai închise, urmărindu-i mișcările, ca și cum o rândunică ar fi zburat în rând cu un șoim. Ce urmărea oare?
– Incredibil, sopti Miles.
Luce incerca să ia cuvintele lui Miles ca pe un compliment. Lucrurile astea care o terorizaseră toată viața, care o făcuseră să se simta mizerabil? De care se temuse întotdeauna? Acum o slujeau. Ceea ce era într-adevar incredibil. Nu se gândise la asta pana când nu văzuse chipul lui Miles. Pentru prima dată, se simți puternică. Își controla respirația și ghida încet umbra de pe tavan în mâinile ei. Odată ce mesagerul cel mare fu aproape, cel mic coborî la podea ca o arcuire aurie a luminii de la fereastra, amestecându-se cu scândurile pardoselii. Luce luă mesagerul de margini și își ținu respirația, rugându-se ca mesajul din interior să fie mai inocent decât cel din ziua precedentă.”
Everyone accepted that people were different physically. But inside? Inside, they were different too. You just had to know how to tell, what to look for.
Lost in a bookshelf 