Review – Oppression by Jessica Therrien

Title: Oppression
Series: Children of the Gods, #1
Author: Jessica Therrien
Publisher: Zova Books
Publication year: 2012
Number of pages: 339
Source: Received from the author in exchange of an honest review
Add it on Goodreads
Buy it: Amazon | Book Depository


Elyse has been on her own for as long as she can remember. Or, at least, ever since her parents died in a terrible car accident. They warned her that she can’t expose her secret – that the ages five times slower than the average person and that she has the power to heal.

But then she meets William, sweet and intriguing, they immediately take an interest in each other. But Elyse knows that she has to keep her distance, that she can’t get involved, until William tells her that he is like her and that there is a whole community of people like them, called the Descendants. Elyse soon finds out that she is a key person in the Descendants community, having to fulfill a prophecy that can change everything.

More trouble arises when Elyse decides to use her powers for another cause. Between exams, fights, myths and gods, will Elyse manage to save herself – and her kind?

My thoughts:

*I’d like to thank Jessica Therrien for sending me this book in exchange of an honest review!*


• New and original, there’s nothing like this on the book market.
• Intriguing, draws the reader’s attention.
• It’s inspired by Greek mythology, so it’s bound to be something interesting!

Storyline and narrative:

• There are no ‘gaps’ in the story, it’s dense, there isn’t that feeling of emptiness that some books have.
• It was a bit boring at times, I stopped reading Oppression twice until I got to finishing it.
• The author skips from a scene to another, it’s almost movie-like, which contributes to the modern feel of the book.
• I liked Elyse’s voice, though I always felt like she was a bit ‘depressed’ or very bored, there was no emotion in it; most of the time, words were just words, didn’t express any real feelings that Elyse had.
• I didn’t like the fact that the dialogue contained a lot of clichés and there were a lot of short lines, made up of only one or two words, and then there were lines that I had to read twice to fully comprehend. So, yeah, I would’ve liked some more coherent dialogue.
• We are only given some vague details about The Council, I would like to find out more about it, I hope that we will in the second book.
• It’s a cryptic story, it’s not just about The Council, I also have a question about the Oracle: What will happen to the present Oracle when the new one is born?
• Therrien carefully constructed the Descendants’ world, that’s a plus.


• Elyse is independent, but also caring and loving. Even though she’s about eighty years old, she still thinks like a twenty-something and that makes her more relatable. She can fight on her own, but sometimes she also plays the role of the damsel in distress.
• William seems like the almost-perfect book boyfriend. Handsome and a bit funny, he really cares about Elyse and that’s why sometimes doesn’t let her do dangerous things, but I sometimes felt annoyed by his persistency on keeping Elyse away from danger. Let the girl do her own thing, let her follow her path! :))
• I liked William’s friends and their constant friendly bickering animated the story a little.
• Ryder felt like the perfect villain, really violent and fighting for his (bad)’cause’.
• The Professor and Helen were also among my favorites, along with William’s parents.
• The author manages to change the ‘insta-love’ game a bit, by making it not so much about love at first sight, but about admiring and being intrigued at first sight, which is more plausible. What I didn’t lie, though, was that Elyse immediately trusted William, even though she didn’t know him that well and he told her so many things that she didn’t know. I think that trust should come over the time, you can’t gain it instantly.
• Overall, most of the characters seemed really put together, like they have a solid backstory, they seem credible.


• The book ended on a cliffhanger and quite strangely. (I’m not giving any additional details about this, I’ll let you find out on your own ;))
• It left me wanting to read the next book, I’m curious what will happen next!

Overall, I liked Oppression, but not as much as I thought I would, but it was enough to make me want to read the next book in the series.

Rating: 4.0-Sterne

Oppression quotes:

“All we have is now, this moment. If you live in the future, you’ll miss things, right here, right now, and you’ll regret it later.”

“’Here.’ William said, taking a kitchen knife from off my bedside table. He cut the pad of his tumb as he’d done before and waited for it to bleed.
‘I’m starting to make this a habit, aren’t I?’
‘Yeah, knock it off, will ya?’ he teased.
He dabbed the blood from his thumb with another finger and applied it to my left eyebrow, easing only a fraction of the pain.
‘Why are you doing it like that?’ I asked. Your thumb won’t heal.’
‘Left is poison,’ he reminded me, and then he placed his cut thumb over another gash on the right side of my lip, healing us both.
Our eyes locked for a moment as his hand lingered, and he moved his face closer to mine. His kiss was its own kind of relief. Everything would be all right. His soft mouth was hard to pull away from after such an ordeal, and I let myself get carried away.
‘Gross,’ Sam moaned.
‘Nothing to see here,’ William said using his hand as a privacy screen. ‘Just stay unconscious a little longer.’
‘Sure,’ Sam groaned, ‘don’t mind me.’”


Review – The Boy Recession by Flynn Meaney

Title: The Boy Recession
Author: Flynn Meaney
Publisher: Poppy
Publication year: 2012
Pages: 246
Source: Received from the author in exchange of an honest review
Add it on Goodreads
Buy it: Amazon | Book Depository


In Whitefish Bay, Wisconsin, the boys are ‘migrating’ to other cities with more possibilities for their students. So Whitefish Bay is left with very few boys and the girls officially pronounce this a ‘boy recession’, having no boyfriends and dates for the prom left. And because of this,  slacker drum player Hunter and his friends lately begin to be noticed by the girls.

Kelly doesn’t have drama in her plans, though. She wants to find a nice boy to like and be with and she set her shy eyes on… Hunter. Out of the blue, she discovers buried feelings and starts competing with bitchy Diva Price for Hunter’s heart. Somehow, she ends up with the new band mate and is diagnosed with mononucleosis.

In a whirl of drama, lies, music, school plays, old  friendships and new relationships, will Kelly and Hunter find the way to each other’s hearts? Or will they be separated by the pressure from school and friends?

My thoughts:

*I’d like to thank Flynn Meaney, from who I received this book in exchange of an honest review.*

This book was, as Kelly would say about Hunter, was ”nice and easy”. A light and fun book, it’s a refreshing weekend read with witty characters, who aren’t very profound and don’t provide too much depth but are very identifiable with a lot of teenage readers.

The book is told from two POV’s: Kelly’s and Hunter’s. The author managed to give each character its own unique voice, making it easy for them to be loved by the readers. What I didn’t really like though, was that The Boy Recession doesn’t really have much action. I know it’a contemporary, but nothing big really happened, just normal high school life. Maybe Flynn Meaney wanted to write a realistic book, but that’s why we read books, right? To escape our lives for a while and enter a world where a lot of things are possible.

As for the romance, again, Kelly and Hunter’s relationship is just like in real life: neither knows of the other one’s feelings until, well…. I’ll leave it to you to find out (that’s, of course, if you read the book) 🙂 But it evolved a bit too slow at times, and at other times it was obvious there was something going on between the two.

As I read the book, I found myself flipping through the pages, going from page 60 to page 100 in a very short period of time. The Boy Recession is an easy read, and it doesn’t have many ”complicated” words and metaphors, which is exactly what I’m usually looking for in a YA contemporary.

So, yes, I liked the book, even though I expected it to be somewhat more action-packed, but it was fine. What I did like, though, was that Meaney made the characters sound just like us, teens, so that was a big plus for me. Overall, I enjoyed The Boy Recession and if you’re looking for a light weekend read, then this is the book for you.

My rating: 3.50-Sterne

The Boy Recession quotes:

” The are about two hundred fifty kids total. so our principal likes to go around bragging about how much ‘individual attention’ we all get, like it’s a good thing. Individual attention is a terrible thing. If you skip one class, everyone knows about it. The teacher will track you down, or one of the guidance counselors will track you down and ask if you’re smoking pot. According to the geniuses running the place, the only reason you would skip class is if you’re smoking pot, though I actually find my classes more enjoyable when I’m high.”

” ” How would you describe this outfit?” Aviva whispers to me and Darcy.
Leaning across me, Darcy whispers back, ” Gas-station casual.” ”

” He smiles at me, too – this cute smirk that curls one side of his mouth up – and I’m pretty sure we’re not going anywhere as friends.”

Recenzie – Ce-as fi eu fara tine? de Guillaume Musso

Titlu: Ce-aș fi eu fără tine?
Autor: Guillaume Musso
Titlu original: Que serais-je sans toi?
Editură: ALL
Anul publicării: 2011
Nr. de pagini: 288
Sursă: Carte cumpărată de mine
Adaug-o pe Goodreads
Cumpără: ALL | |


”În vara aceea de demult”, o frumoasă poveste de dragoste lua sfârșit la fel de repede cum a înflorit.

Gabrielle și Martin au trăit în decursul a două săptămâni mai intens ca niciodată. S-au iubit mai mult ca alții în doi ani. Dar totul s-a sfârșit într-o zi friguroasă de iarnă, un moment în care fiecare a decis să o ia pe un drum diferit.

Archibald McLean trăiește periculos. Un hoț desăvârșit, își petrece timpul intrând prin efracție în muzee sau în casele milionarilor.

Polițistul Martin Beaumont are un singur scop în viață: să îl captureze pe Archibald. Tânărul polițist a reușit să gândească la fel ca hoțul, pentru a putea afla care va fi următoarea sa lovitură. Dar ceea ce Martin nu știe este că, la fel ca și el, Archibald este distrus emoțional, sfâșiat de iubire trecută și de teama de a-și înfrunta propria fiică, care habar nu are de existența lui.

Destinele celor trei sunt înlănțuite de mrejele destinului, o capcană de emoții din care cele trei personaje vor putea scăpa doar dacă vor reuși să se elibereze de urmele trecutului și să facă pace cu ei înșiși și cu cei din jurul lor.

Părerea mea:

Recunosc că am scris recenzia asta în timp ce ascultam Harlem Shake de Baaauer :))) Un adevărat exemplu de multitasking, din moment ce Harlem chiar e genu’ de muzică care ”bubuie” în urechi. Considerând și faptul că Ce-aș fi eu fără tine e o carte romantică, Baauer pare o combinație ciudată. Dar asta sunt eu, ce să-i faci? 😀

Așaaaa, recenzia. În Ce-aș fi eu fără tine se observă și mai bine stilul lui Musso decât în Fata de Hârtie. Tot romantismul te dă peste cap. Într-un sens bun. Nu e genul mă-face-să-vomit-am-nevoie-de-o-pungă de romantism. Nu, pur și simplu îți ajunge la inimă și îți inundă neuronii. Guillaume Musso chiar reușește să scrie într-un mod foarte realist și chiar dacă sunt multe metafore, e o lectură foarte plăcută.

Când am citit synopsis-ul cărții, care anunța un tată polițist care este pe urmele iubitului fiicei sale, un hoț desăvârșit, mi-am spus că am mai auzit povestea asta înainte. Bine, am aflat că ce scria acolo era greșit, pentru că era exact invers în carte, ceea ce a făcut totul mult mai interesant, deoarece nu mai era o poveste comună. Adevărul este că poveștile lui Musso nu sunt niciodată comune, el pur și simplu scrie cu atât de multă dedicație, reușind să facă dintr-un simplu manuscris o adevărată operă de artă. Totul pare atât de realist, cititorul chiar simțindu-se de parcă ar face parte din acțiune, fiind alături de personaje, simțind ce simt și ele, gândind la fel ca ele.

Ok, acum am trecut la Lana del Rey, deci ar cam fi cazul să vorbim despre latura romantică a cărții, care ocupă cea mai mare parte a ei. Povestea de iubire a lui Martin și a Gabriellei nu este una întâlnită prea des, ei regăsindu-se în mod miraculos după aproximativ 15 ani, văpaia unei iubiri trecute reaprizând flacăra iubirii ce a fost, cea care le-a sfâșiat sufletele. Toate acestea intercalate cu multă acțiune, elemente de supranatural și un părinte care dorește doar să își ia rămas-bun de la fiica sa, în ciuda meseriei sale.

Pentru cei care vor să se piardă într-o carte pentru puțin timp,  să trăiască odată cu personajele, atunci Ce-aș fi eu fără tine e alegerea perfectă pentru ei.

My rating: 4.50-Sterne

Citate Ce-aș fi eu fără tine? :

”Se scotoci prin buzunarele hainei, își găsi portofelul, telefonul și un cartonaș pe care-l puse, la rândul lui, pe masă:

      Plecare                 Destinație             Dată            Oră          Loc

 Zona de plecare          Moarte             26.12.08      09.00          6A

– N-ai noroc, băiețaș! se strâmbă Archibald.”

”- Martin!
Își aude numele pronunțat în stilul anglo-saxon: Marteen.
La câțiva metri în spatele lui, domnișoara Ho, escortată de gorila ei, îi făcea semn să vină spre ea.
Martin e sigur că va ceda și că a câștigat deja.
Dreptul de a continua să-l urmărească pe Archibald în Statele Unite.”

Recenzie – Zece lucruri pe care le-am facut (si probabil n-ar fi trebuit) de Sarah Mlynowski

Titlu: Zece lucruri pe care le-am făcut (și probabil n-ar fi trebuit)
Autor: Sarah Mlynowski
Titlu original: Ten things we did (and probably shouldn’t have)
Editură: Epica
Anul publicării: 2013
Nr. de pagini: 336
Sursă: Carte cumpărată de mine
Adaug-o pe Goodreads
Cumpără: Epica | |


April se gândește la seara în care va petrece momente pasionale alături de iubitul său, Noah, când tatăl său și mama ei vitregă îi dau vestea cea mare: se mută în Cleveland. Lui April nu-i vine să creadă. Ea nu este de acord, și prin urmare, coace un plan împreună cu prietena ei Vi, pentru a rămâne în Westport. Astfel, ajung să îl convingă pe tatăl lui April să o lase să locuiască cu Vi și mama ei pentru semestrul acesta. Ceea ce ele omit să îi spună, totuși, este faptul că mama lui Vi este în turneu, jucând rolul lui Mary Poppins într-o piesă de teatru prin întreaga Americă și nu va fi acasă.

Ajung să dea petreceri trăsnite, să mănânce nachos la ora două noaptea, să își piardă virginitatea, să cumpere un jacuzzi în rate, să plătească o mie de dolari pe o Gogoașă și tot felul de alte nebunii. Dar problemele nu întârzie să apară, și după un moment de neatenție și nechibzuință, April ajunge într-o situație dificilă, fiind nevoită să își regândească întregul plan. Va reuși oare April să își reclădească viața și să fie fericită din nou?

Părerea mea:

Știți acel sentiment când te aștepți ca o carte să îți placă mult și ajunge să te dezamăgească, mai mult sau mai puțin? Așa mi s-a întâmplat și mie cu Zece Lucruri… .  Sincer, cartea asta chiar îmi atrăsese atenția și am crezut că va fi amuzantă, explozivă, distractivă și cu distracție maaaaxiiiiiiimă + un moment de regăsire spre sfârșitul cărții, cum se întâmplă de obicei. Dar, nu, n-a fost așa. Cartea aceasta mi-a dat impresia unui pliant informativ cu privire la riscurile sexului neprotejat. Totul într-un decor ”adolescentin”, să pară mai realistă treaba.

Din primele pagini, povestea părea promițătoare. Părinții lui April o lasă în sfârșit singură acasă și acum își poate face de cap, dând o mulțime de petreceri etc. Când colo, ce să vezi! Cu toate acestea, April duce o viață destul de banală, cu excepția ocazionalelor petreceri și vizite la ore târzii (și a escapadelor cu iubitul ei, Noah; și a escapadelor prietenei sale Vi, cu nu-știu-exact-ce-planuri-are-cu-el Dean).

Dintre personaje, mi-a plăcut de Vi cel mai mult. Deși era puțin serioasă și ciudată uneori, și m-a enervat situația în care se pusese când a fost vorba de Dean, mi s-a părut cea mai realistă și iubitoare de distracție. April a fost prea naivă și prostuță, din punctul meu de vedere, de aceea nu m-am atașat prea tare de ea. Noah m-a enervat la culme, știam eu că e ceva putred la mijloc cu el de prima dată. Hudson și Dean au fost foarte dulci (mai ales Hudson) și amuzanți (în special Dean).

Acțiunea s-a petrecut într-un ritm destul de alert, și nu a fost cazul să mă plictisească unele pagini, cum se întâmplă cu majoritatea cărților. Mai degrabă, am fost furioasă pe personaje. Și cum am spus, m-a cam dezamăgit povestea.

În concluzie, cartea nu mi-a plăcut atât de mult cât aș fi dorit eu să îmi placă, dar asta poate doar pentru că eu am avut așteptări mult prea mari cu privire la ea. Eh, se mai întâmplă și de-astea, ce să-i faci? 😀

My rating: 3.50-Sterne

Citate Zece lucruri pe care le-am făcut:

”- Și cine-o să fie juriul?
– Pinky, normal, a început ea, lungind cuvintele. Ea are cea mai multă experiență la făcut cu mâna în concursurile de frumusețe.
Mi-am dat ochii peste cap.
– Bun. Pinky.
– Și eu.
– Tu nu ești prezentatoarea?
– Pot să le fac pe amândouă. Sunt multilaterală.
– Bine, atunci. Și?
– Și Lucy, a continuat Vi. Pentru că poate să-i pironească mai bine cu privirea. Și pentru că a crescut în ochii mei. Și Marissa. Pentru că-mi place de ea. Și Joanna, pentru că și de ea îmi place, chiar dacă a fost prietena cea mai absentă în ultimul timp. Și tu. Pentru că e cadoul tău!”

”Am sunat-o pe Vi de pe bancheta din spate a mașinii tatălui meu.
– Bună! am ciripit veselă în microfon. Cum e?
– Au plecat toți. Slavă Domnului. Nu suntem decât eu și Gogoașă. Poți să-l aduci liniștită înapoi pe Tata Urs.
– Ce? am zis, mai tare față de cât ar fi trebuit. Mama ta avea deja programare?
Penny s-a răsucit spre mine, încruntându-se.
– O, sigur că da, mi-a răspuns Vi. O programare la o întâlnire cu perna, cel mai probabil. Sau cu o sticlă de Merlot. Adoră astfel de întâlniri.”

Recenzie: Trezita in zori de zi de C.C. Hunter

Titlu: Trezită în zori de zi
Serie: Shadow Falls #2
Autor: C.C. Hunter
Titlu original: Awake at dawn
Editură: Leda
Anul publicării: 2012
Nr. de pagini: 480
Sursă: Carte cumpărată de mine
Adaug-o pe Goodreads
Cumpără: Leda | |


„Identitatea” supranaturală a alui Kylie este încă sub semnul întrebării, ea punându-și în fiecare zi aceeași întrebare: ”Ce fel de creatură sunt eu?”.

Deși directoarea taberei, Holiday, și prietenii săi îi oferă tot sprijinul lor, Kylie trebuie să se confrunte cu tot felul de probleme, printre care și relația cu tatăl său vitreg și sentimentele ei pentru Derek și pentru vârcolacul Lucas. Iar dacă asta nu era de ajuns, o anumită fantomă continuă sa o bântuie, spunându-i că poate împiedica moartea unei persoane dragi și ei, și lui Kylie.

Destinul lui Kylie se apropie cu pași repezi și întrebările apar la fiecare pas, dar răspunsurile ar putea fi mai aproape decât ar putea crede ea.

Părerea mea:

Aș putea zice că am devorat cartea asta… fiecare pagină mi-a țintuit ochii de ea.

Cartea este foarte frumos scrisă și te poți regăsi ușor în gândurile și situațiile prin care trec personajele, care sunt foarte simpatice 🙂

”- Dar ce binedispuse sunteți în dimineața asta! spuse Della ieșind din cealaltă cameră.
– Eu n-am dormit bine, spue Kylie.
– Nici eu, se băgă în vorbă Miranda și oftă patetic. Ce mă fac dacă Perry află că m-a sărutat Kevin?
Della chicoti.
– O iei la fugă și te ascunzi până nu se transformă într-un balaur care scoate flăcări pe gură și-ți pârlește fundul.
– Vorbesc serios, îi replică Miranda scurt.
– Crezi că eu nu?”

Mi-a plăcut mult acțiunea cărții și abilitatea lui Hunter de a reuși să scrie o carte la persoana a III-a și să te facă să simți tot ceea ce simt și personajele și să le îndrăgești din prima clipă. OK, ceea ce mi sa-a părut totuși puțin enervant a fost faptul că (,) Kylie începea să plângă ori de câte ori avea ocazia. Adică, ce naiba, cine plânge atât de mult? 😀  Oricum, mi-a plăcut că în acest volum nu mai e chiar atât de neajutorată, cel puțin fizic, și reușește să își folosească noile puteri (veți vedea despre ce vorbesc dacă veți citi cartea), lucru care o și ajută să iasă din diverse situații dificile.

”În secunda în care lichidul cald îi atinse buzele, îi veni să-și smulgă paharul de la gură, dar cumva sângele roșu și gros i se strecură printre buzele strânse. Îi veni să icnească, dar apoi simți explozia gustului pe vârful limbii. Semăna cu cel al cireșelor amare, dar mai bun, ca niște căpșuni coapte, doar că mai înțepător și dulce.”

Iubire? Trezită în zori de zi are din plin! Nu are atâtea scene… erm… știți voi =)), dar autoarea ne prezintă confuzia lui Kylie în privința sentimentelor sale. (Psst! I’m Team Lucas!) 😀

Iar finalul? În sfârșit văd și eu un final frumos, perfect chiar. Un happy-end foarte drăguț 🙂 Anyway, eu vă recomand tuturor cartea, nu veți regreta!

My rating: 4.50-Sterne

Recenzie – Fata de Hârtie de Guillaume Musso


Tom Boyd este autorul seriei de succes Trilogia Îngerilor, primele două volume devenite deja bestseller-uri. După o frumoasă poveste de dragoste cu o pianistă celebră, Aurore Valancourt, cunoscută, de altfel,  și pentru relațiile ei de scurtă durată, Aurore îl părăsește pe Tom, iar el cade în dizagrație. Inima lui frântă îl duce la gesturi extreme și ajunge să fie arestat pentru că a condus sub influența alcoolului, începe să se drogheze cu pastile „calmante” și se închide în casă, nemaiscriind și cel de-al treilea volum al seriei sale.Iar, ce e și mai rău, prietenul său cel mai bun, Milo îl anunță că au datorii mari și că volumul doi al Trilogiei Îngerilor a fost tipărit greșit în 100 de exemplare, povestea oprindu-se la mijlocul cărții, la propoziția „Strigă Billie căzând”

Dar într-o zi, „aterizează” pe terasa casei lui Tom, Billie, un personaj secundar din romanele sale. La început, Tom este sceptic și o supune pe Billie la o serie de întrebări despre respectivul personaj, iar fata răspunde la toate corect. Astfel, Tom este convins că aceasta este Billie, căzută din propoziția neterminată din exemplarele tipărite greșit.

Billie află de povestea de dragoste eșuată a lui Tom și îi propune un târg: îl va ajuta să o recucerească pe Aurore, dacă el va scrie volumul trei al seriei, în care îi va construi și o viață mai bună. Tom acceptă, și astfel cei doi ajung să călătorească tocmai spre…. Mexic!

Printre autostopiști, localuri, ceasuri de lux și hoteluri, Tom va redescoperi adevăratul gust al vieții și mai ales, persoana alături de care să își trăiască viața.

Părerea mea:

Nu cred că mai este nevoie de cuvinte pentru a descrie această carte, care mi-a plăcut foarte mult. Mai mult decât mă așteptam. Guillaume Musso este clar printre preferații mei.

Personajele sunt foarte bine conturate, preferata mea a fost Billie, cu personalitatea ei debordantă, mereu plină de energie și amuzantă. Mi-a plăcut și de Tom, cu excepția stării lui de la începutul cărții, după ce l-a lăsat Aurore „cu ochii în soare”. 😀  Mi-a plăcut și că autorul ne-a arătat latura romantică a fiecărui personaj și câte puțin din povestea lor.

Mi-a plăcut faptul că, la început, ai crede că are și această carte câteva elemente supranaturale, iar la  final afli că de fapt nu este așa, și tot ce-ai crezut de-a lungul cărții se destramă și ți se dezvăluie adevărul.

Povestea este foarte antrenantă, nu te plictisești nici măcar o clipă, iar întămplările sunt foarte amuzante și distractive.  Categoric, Guillaume Musso este acum unul dintre autorii mei preferați. Vă recomand cartea, merită citită!

My rating: 5/5 stele

Citate Fata de Hârtie:

„Masa și scaunele erau răsturnate, dalele acoperite cu sute de cioburi de sticlă. Solul era tartinat cu cafea, compot de banane și sirop de arțar. Dar nici urmă de Billie.
 – Armata a făcut cumva teste nucleare la tine acasă? se resemnă Carole.
 – E adevărat că aici e mai rău ca la Kabul, îi ținu isonul Milo.”

„ – Deci, dacă înțeleg bine, rezumă Milo, una din eroinele romanului tău a căzut dintr-o frază prost tipărită direct în casa ta. Cum era goală, s-a îmbrăcat cu o rochie aprținând ex-prietenei tale, apoi ți-a preparat pancakes cu banane la micul dejun. Ca să-i mulțumești, tu ai închis-o pe terasă și, în timp ce ascultai Miles Davis, ea și-a tăiat venele, mânjnd cu sânge peste tot, după care și le-a lipit la loc cu Super Glue „special pentru ceramică și porțelan”. Apoi ați fumat pipa păcii, jucând jocul adevărului în timpul căruia ea te-a tratat de obsedat sexual și tu pe ea de ștoarfă, înainte de a pronunța o formulă magică pentru a dispărea fix în momentul în care noi sunam la ușă. Așa a fost?
  – Las-o baltă, am zis eu. Eram sigur c-o vei întoarce împotriva mea.”

Ziua Spulberă-mă: Recenzie – Spulberă-mă de Tahereh Mafi


Fatală. Aceasta este atingerea lui Juliette. Primul contact cu cineva a fost la o vârstă fragedă, cu propria ei mamă. Pe atunci, Juliette nu știa că atingerea sa e periculoasă. Din cauza durerii pe care i-a provocat-o mamei sale și încă câtorva persoane, la vârsta de 17 ani, Restaurația a decis că ar fi mai sigur să o închidă într-un ospiciu. Stătea închisă de 264 de zile în acel ospiciu, singură și abandonată. Într-o zi, „primește” un nou coleg de celulă, Adam. Apoi, ea află cu stupoare că Adam este de fapt un soldat al Resaturației și că a fost doar trimis să o spioneze pe Juliette. Astfel, Juliette află de cercetările îndelungate pe care Warner, șeful armatei, le-a efectuat despre ea și de care Juliette nu avea habar. Warner o vrea ca pe o armă. Una letală. Juliette este scoasă din ospiciu și teleportată în lux. După puțin timp, ea află adevărul despre Adam și astfel, fuge cu el. Dar oare vor reuși ei să scape de Warner, care o vrea pe Juliette doar pentru el?

Părerea mea:

Bun venit în lumea Spulberă-mă, unde cuvintele sunt mai mult decât simple cuvinte, iar propozițiile nu sunt ceea ce par; unde metaforele tronează și frazele dansează 😀  Asta ar fi trebuit să fie ca un fel de „avertizare” pe prima pagină a cărții 🙂

Spulberă-mă chiar m-a impresionat într-un fel, prin toate emoțiile pe care le exprimă cuvintele. Mafi are un fel de a scrie care emană atâta emoție… Mi-a plăcut foarte mult. Este frumos scrisă, dar în același timp și ușor de citit. Cartea nu are decât foarte puține momente pe care le-am considerat plictisitoare.

Personajele sunt „simpatice”, aș putea zice, te poți regăsi câte puțin cu fiecare. Personajul meu preferat a fost Kenji, cu umorul său nelipsit din orice situație, dar și cu seriozitatea de care dădea dovadă când lucrurile erau mai serioase.

Captivitate – libertate, dragoste – ură, teamă – siguranță, tăcere – răzvrătire, cruzime – bunătate, toate în aceeași carte. O să credeți că e puțin cam „serioasă” recenzia, dar nu mai zic mai multe, vă las pe voi s-o citiți și să vă spuneți părerea. Credeți-mă, merită citită. Mie mi-a plăcut destul de mult cât să-i dau 5 stele 😀

My rating: 5/5 stars

Later edit: 4.5/5 stars

Citate Spulberă-mă:

„Kenji înjură, sângerează, rămâne fără blesteme și se duce împiedicându-se spre baie, ținându-se de nas.”

„- Ești sigură că nu ești nebună?
– Nu. Îmi las capul într-o parte. Nu sunt sigură.”

„Și totuși, el nu știe că sunt un monstru secretul meu.”